profesor consilier, Emilia Țipirigan
Toți suntem capabili să navigăm când marea este liniștită, dar când vântul îți suflă în față?
Atunci se vede caracterul, natura unei persoane, a unei relații sau chiar a unui proiect.
Este nevoie să acceptăm durerea,să ne pătrundă și să o folosim, dar nu pentru a rezista, ci pentru a ne regenera. Nu vreau să vorbesc de necesitatea de a face din durere o virtute, ci de o evoluție prin intermediul dificultăților și durerilor.
Reziliența, termen care a început să devină atât de popular și pe care Gordon o definește ca fiind „capacitatea individului de a se dezvolta, maturiza și a-și îmbunătăți competența în ciuda circumstanțelor adverse sau a obstacolelor”. Este inevitabil ca în existența fiecăruia dintre noi să nu fie dificultăți, disfuncțiuni, momente de disconfort sau situații complicate și dureroase. A ceda, a evita, nu e o soluție. Care este cea mai bună semnificație pe care pot să o atribui evenimentelor, stărilor negative din viața mea? Căutările noastre pot să activeze forța necesară care să ne consimtă să depășim obstacolele, dificultățile.
Walt Disney, la începutul carierei sale se ocupa de un ziar Kansas City Star de la care a fost concediat cu motivatia: lipsit de imaginație.
10000 de tentative a lui Thomas Edison de a perfecționa invenția sa, becul, au eșuat,iar când a fost întrebat dacă e adevărat că ati ratat de 10000 de ori, genialul inventator răspunde:” Eu nu am ratat de 10000 de ori în a inventa becul, am găsit 9999 de moduri cum nu trebuie făcut un bec.”
Gata cu lamentările, caută lumina în tunel și muncește cu devoțiune, pasiune, aceasta este dimensiunea propulsivă a rezilienței, aceea care transformă acțiunea defensivă în ofensivă, care te împinge să crești prin intermediul durerii, deoarece în momentele de criză se hrănesc sentimentele profunde, superioare.
Este forța vitală care face diferența.